Piese de schimb

Piese de schimb Dacia si Renault

PIESE DE SCHIMB

Societatea noastra este specializata in distributia pieselor de origine Dacia si Renault cu o vasta experienta acumulata de peste 30 ani , avand o baza bogata de clienti. Detinem un spatiu de depozitare de aproximativ 500 mp  si un numar de peste 10000 repere cu stoc, putand servi cele mai variate cereri de piese de schimb. Ne caracterizeaza profesionalismul si dorinta de a oferi exact cea ce cautati pentru buna functionare a autoturismului dumneavoastra.

PIESE ORIGINALE

Legislaţia actuală defineşte piesa de schimb de origine ca fiind o componentă care îndeplineşte cerinţele specifice ale constructorului vehiculului fiind validată de catre acesta.

Piesa de schimb de origine reprezintă aceeaşi piesă ca piesa din prim montaj, fabricată de un furnizor pentru constructor sau pentru reţeaua sa proprie de distribuţie, sub rezerva respectării drepturilor de proprietate intelectuală, adică a dreptului asupra mărcii, a dreptului asupra desenelor şi modelelor şi a dreptului de autor.

Piesa de origine este concepută, dezvoltată şi fabricată conform caietelor de sarcini impuse de constructorul de vehicule, care cuprind cerinţe foarte riguroase şi exigente în ceea ce priveşte alegerea materialelor şi procesele de fabricaţie ( grosime, formă, decupare, asamblare, puncte de sudură, găuriri, legături), conform normelor europene, cu scopul de a garanta un nivel înalt de securitate, calitate, reparabilitate şi respectare a mediului înconjurător.

De aceea foloseşte numai piese de schimb şi accesorii de origine pentru a beneficia de calitatea şi garanţia constructorului (24 de luni) şi pentru a asigura durata lungă de utilizare a vehiculului.

Contrafacerea pieselor de schimb reprezintă reproducerea, prin copiere sau imitare, a unei piese, dar şi fabricarea, folosirea şi/sau punerea în circulaţie (comercializarea), fără drept, a unei mărci, însemn, desen sau model al constructorului, inducând astfel în eroare publicul cu privire la calitatea, performanţele şi fiabilitatea acelei piese.

Poţi identifica uşor piesele de origine Dacia-Renault, prin grafica specifică a ambalajului de origine, dar şi prin eticheta care conţine câteva elemente de securitate.

Elementele principale de identificare a unei etichete securizate Dacia-Renault sunt: holograma care poartă marca Dacia/Renault şi menţiunea „Piesă de Origine” şi codul unic de trasabilitate.

 

PIESE MOTRIO

Motrio este o marca a Grupului DACIA – RENAULT si reprezinta o oferta alternativa la piesa de origine a constructorului.

Piesele Motrio sunt destinate tuturor vehiculelor iesite din garantie si vizeaza clientii care cauta un raport pret/ prestatie adaptat varstei vehiculelor.

Gama Motrio se adreseaza vehiculelor DACIA si RENAULT, reprezentând o excelenta alternativa la piesele de origine.

Toate produsele din gama MOTRIO sunt omologate RAR, sunt dezvoltate dupa caietele de sarcini impuse de Constructor si nu prezinta nici un pericol in utilizare.

Garantia care se acorda tuturor pieselor de schimb Motrio este identica cu cea acordata pieselor de origine – 24 de luni.

Motrio inseamna acelasi nivel de exigenta ca si pentru piesele de origine in termeni de securitate si functionalitate.